10 ani de Relații Internaționale și Studii Europene la Universitatea Oradea

Vineri, 7 iulie, ora 17:00, absolvenții primei promoții a specializării de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul Universității din Oradea vor sărbători 10 ani de la absolvire. Întâlnirea va avea loc în amfiteatrul 216, clădirea C din campusul principal al Universității din Oradea, clădirea în care specializarea a debutat în mediul universitar orădean. La eveniment sunt așteptați foștii studenți și profesori ai specializării din perioada 2003-2007.
Deși relativ nouă, specializarea de Relații Internaționale și Studii Europene a trecut printr-un proces continuu de transformare și îmbunătățire. Specializarea a fost lansată în cadrul Facultății de Istorie-Geografie, urmând ca să se dezvolte în cadrul Facultății de Istorie-Geografie, Relații Internaționale și, într-un final, în Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării. Departamentul reunește, în prezent, trei specializări la studii de licență: relații internaționale și studii europene, cu limbi de predare în română, respectiv engleză, și studii de securitate, dar și patru specializări de studii de masterat: dezvoltare regională și comunicare instituțională în UE, studii europene în limba engleză, securitate europeană, evaluarea politicilor şi a programelor publice europene.

Distribuie informația
Alte știri