10 milioane lei pentru consolidări la barajul Leşu

Ministerul Apelor și Pădurilor a alocat 10 milioane lei pentru consolidări la barajul Leşu. Anunțul l-a făcut in cadrul ședinței Colegiului Prefectural Stelian Petrilă, șef serviciu la Administrația Bazinală de Apă Crișuri Oradea.

Înalt de aproximativ 60 de metri şi cu o lungime de 180 de metri, barajul Leșu a fost ridicat în urmă cu mai bine de patru decenii. În 2015, din cauza unor infiltrații, lacul de acumulare a fost golit. Pe 3 septembrie 2018, au început lucrările la baraj, fiind prima investiție derulată de Ministerul Apelor și Pădurilor prin Programul Operațional Infrastructura Mare. Valoarea totală a investiţiei este de 34,5 milioane de lei.

„În acest moment, la Leşu se lucrează la forajele pentru consolidare, adânci de 15 metri”, a precizat Stelian Petrilă, menționând că după finalizarea acestor aspecte, vor fi realizate noi foraje, de 50 de metri adâncime.

Foto: crisana.ro

Distribuie informația
Alte știri