150 de pugilişti din patru ţări, la Festival de box de la Salonta. Comunicat

Desfășurat la Ancora Summer Vibes din Salonta, turneul international ”Festival de Box” 2019 Salonta a atins un înalt nivel competitiv, cei prezenți considerând că a fost foarte reușit și relatând că din perioada interbelică nu au mai fost atâția sportivi, echipe și țări în Bihor.

Alexandru Balaj, arbitrul de box profesionist și omul care a fost vocea acestui Festival a declarat: “I-am văzut pe cei mai buni sportivi care se pregătesc pentru Campionatele europene și mondiale la Festivalul de box din Salonta, care și a atins scopul din mai multe puncte de vedere, atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ, având în vedere că au participat și 2 loturi ale României cel de juniori de la Brăila cât și cel de tineret de la Bacău, plus celelalte loturi și echipe participante în număr de 18.

Atât sportivii cât și antrenorii au marturisit că s-au simțit foarte bine la Salonta și au mulțumit pentru condițiile deosebite oferite de clubul organizator Basti Box. Au apreciat meciurile, concursul de fript slănină, momentul de reculegere cu slujbă la mormântul regretatului Nicolae Talpoș, focurile de artificii; iată că Salonta a redevenit ceea ce a fost cândva din punct de vedere national și international”

Printre sportivii de la Basti Box care s au evidențiat cu rezultate foarte bune au fost: Fete: Lal Georgiana, Ilonca Cassandra, Gogan Marina, Vadan Vanessa, Nagy Lara.; Băieți: Cotrău Ionuț, Cantor Balint, Vincze Zsolt, Gal Mark, Toma Octavian, Vasvari Bence, Gogan Ciprian, Toma Alexandru, Filimon Alexandru, Haita Florin, Iova Bogdan, Cioară Bogdan, Bordaș Joșka, Benea Denis și Duma Darius.

Clubul sportiv Basti Box Salonta în continuare participă în perioada 12.08.- 17.08.2019 la Campionatul national de tineret care se va desfășura în Municipiul Bacău, vineri în data de 09.08.2019 efectuând și o deplasare, însoțiți de președintele de onoare Sandu Mocanu, la Nyiregyhaza în Ungaria pentru meciuri de verificare cu pugliștii Vincze Zsolt 60 kg și Cotrău Ionuț 64 kg tineret. Cei doi urmează să participe la Campionatul national unde vor fi flancați de către antrenorul Silaghi Sebastian.

Distribuie informația
Alte știri