32 de persoane intenţionau să iasă ilegal din România, ascunse în remorca unui automarfar

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș, judeţul Bihor, au descoperit 32 de persoane din Irak, Afganistan şi Iran, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în remorca unui automarfar. S-a întâmplat în dimineaţa zilei de marţi, 12 iunie, în jurul orei 08.30.

La un control de rutina, în remorca unui TIR înmatriculat în Turcia, cu şofer bulgar au fost descoperite ascunse 32 de persoane, dintre care 21 bărbaţi, 5 femei şi 6 copii, adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 40 ani, iar copiii între 1 şi 10 ani. Verificările preliminare au relevat faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Afganistan şi Iran, înregistraţi ca solicitanţi de azil în România. Au fost reţinuti şi vor suporta rigorile legii.

Distribuie informația
Alte știri