48 de focare de pestă porcină africană, active încă în Bihor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor informează că din numărul total de 55 focare de Pestă Porcină Africană (PPA), confirmate în județ, mai sunt active 48. Acestea afectează un număr de 16 localități: Crestur, Olosig, Cherechiu, Sânicolaul de Munte, Abrămuț, Albiș, Galoș Petreu, Făncica, Silindru, Sălacea, Cubulucut, Abram, Cheșereu, Chișlaz, Târgușor și Petreu. Ultimile focare au fost confirmate în localitățile Abram – Comuna Abram și Petreu – comuna Abrămu, în gospodării nonprofesionale.

De asemenea în data de 12.02.2019, a fost confirmat un caz de PPA la mistreț, pe fondul de vânătoare nr. 4 Șimian, numărul total de cazuri la mistreț fiind în prezent de 4. Conform procedurilor, DSVSA Bihor a luat imediat măsuri privind punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploatațiilor afectate, impunerea de restricții de mișcare din și către curțile și localitățile afectate, efectuarea dezinfecţiei exploatațiilor afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.

Prin activitățile desfășurate de către specialiștii din cadrul DSVSA Bihor, au fost stinse, în data de 31.01.2019, un număr de 7 focare de PPA, din trei localități ale județului, respectiv Sălard ( 5 focare), Sântimbreu (1 focar) și Cauaceu (1), și sunt în curs de finalizare activitățile necesare pentru stingerea focarelor din următoarele localități: Sălacea, Albiș, Olosig și Chișlaz.

Toate animalele afectate sau suspecte, precum și cele care au venit în contact cu acestea, trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie. Menționăm faptul că toți proprietarii exploatațiilor de porcine din județul Bihor în care au fost afectați de PPA până la data de 31.12.2018, au fost INTEGRAL DESPĂGUBIȚI, valoarea totală a sumelor virate de către DSVSA Bihor în conturile acestor proprietari fiind de 1.085.280 lei, iar pentru proprietarii exploatațiilor afectate în cursul anului 2019, dosarele de despăgubire sunt în curs de soluționare, aceștia urmând a fi despăgubiți în cel mai scurt termen posibil.

Distribuie informația
Alte știri