Acoperișul Palatului Episcopal Greco-Catolic va fi refăcut până la mijlocul lunii iunie

Primăria Oradea a demarat lucrările de refacere a acoperișului Palatului Episcopal Greco-Catolic, devastat în urma unui incendiu în vara anului 2018. În present, planșeul peste etajul I este realizat in întregime. De asemenea, structura din lemn peste tronsonul I (cel care dă înspre str. Ep. Mihai Pavel) e gata.

În continuare, urmează realizarea învelitorii din țiglă și a ornamentelor de cupru la tronsonul I. În ceea ce privește stadiul lucrărilor la tronsonul II (cel care dă înspre Piața Unirii), 20% din structura de lemn a șarpantei e finalizată, urmând și aici finalizarea în totalitate a structurii de lemn, realizarea învelitorii și a ornamentelor din tablă de cupru. Termenul estimat pentru realizarea în întregime a șarpantei imobilului cu montarea învelitorii este mijlocul lunii iunie, urmând ca până în septembrie să fie gata și turla palatului.

Într-o ultimă etapă, se va realiza reabilitarea și refuncționalizarea efectivă a clădirii, inclusiv partea interioară, conform planurilor inițiale, reabilitarea totală a Palatului urmând să se finalizeze în termen de cel mult trei ani. Valoarea lucrărilor este de aproape 8 milioane de lei, fără TVA, în care este inclusă și proiectarea.

Prin încheierea unui contract de parteneriat între Municipiul Oradea și Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea, Episcopia a pus la dispoziția municipalității imobilul Palatul Episcopal Greco-Catolic (monument istoric construit între anii 1903-1905 după proiectul arhitectului Kálmán Rimanóczy junior) și construcțiile anexe, în vederea realizării lucrărilor de consolidare, reabilitare și refuncționalizare și administrării de către Municipiul Oradea a Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea, pe o perioadă de minimum 20 de ani.

Distribuie informația
Alte știri