Acordul unui părinte, pentru celălalt părinte care călătoreşte cu un minor, valabil pentru o perioadă de trei ani

Perioada de valabilitate a unui acord din partea unui părinte, pentru celălalt părinte care vrea să călătorească cu un minor în străinătate, a fost prelungită la trei ani. Decizia a luat-o Guvernul în şedinţa de marţi. Până acum, potrivit reprezentanţilor MAI, părintele care călătorea cu minorul în străinătate avea nevoie, la fiecare excursie, de o declaraţie la notar (procură) de la celălalt părinte.

Actul normativ mai introduce posibilitatea ca paşaportul simplu electronic să fie expediat la adresa din străinătate indicată de titular sau de persoana care a formulat cererea.

Totodată, prin aceeaşi hotărâre, au fost introduse prevederi referitoare la exceptarea de la procedura de supralegalizare sau aplicare a apostilei de la Haga pentru documentele eliberate de autorităţi oficiale din statele cu care România a încheiat tratate de asistenţă juridică ce prevăd scutirea de astfel de formalităţi.

Distribuie informația
Alte știri