Alarmant! Dupa Revolutie, Bihorul a pierdut 100.000 de locuitori

Romania avea anul trecut o populatie cu 3,5 milioane de locuitori mai mica decat cea din anul 1990.
Sporul natural, adica diferenta intre nasteri si decese a avut un impact negativ de aproximativ 900.000, scrie site-ul analizeeconomice.ro. Restul de 2,6 milioane de locuitori in minus reprezinta migratia. Daca adaugam aici si pe cei care au imigrat in Romania, este foarte posibil ca numarul romanilor emigranti sa fie in jur de 3 milioane.

Potrivit datelor INS, cele mai multe judete au pierdut locuitori in ultimii 28 de ani. Bihorul are o populatie cu 96.000 de persoane mai mica decat in 1990, de la 662.540 la 566.435.

Capitala Bucuresti a pierdut 200.000 de locuitori iar judetele cu cel mai mare spor negativ sunt Hunedoara, si Teleorman cu 175.000 respectiv 154.000 locuitori in minus.