ANM: Instabilitate atmosferică la nivelul întregii ţări, până joi seara

Meteorologii au emis, miercuri, o informare de averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, valabilă până joi, la ora 22.00. Sunt vizate, în principal, judeţele din vestul, nord-vestul şi centrul ţării, dar şi zonele de munte.

”În vestul, nord-vestul şi centrul ţării precum şi la munte, cu precădere în zona Carpaţilor Occidentali şi în jumătatea nordică a Carpaţilor Orientali, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, cantităţile de apă vor depăşi 15-25 de litri pe metru pătrat şi pe arii restrânse 35-40 de litri pe metru pătrat.

Distribuie informația
Alte știri