Aproape 3.000 de învăţători maghiari ameninţă cu greva, dacă nu vor fi lăsaţi să predea limba română

<a href="https://pixabay.com/users/weisanjiang/">weisanjiang</a> / Pixabay

Uniunea Pedagogilor Maghiari din România (RMPSZ) a depus marţi la Ministerul Educaţiei o petiţie semnată de aproape 3000 de învăţători maghiari din România, în semn de protest faţă de modificarea care le interzice pedagogilor din învăţământul primar în limba minorităţilor să predea limba română la clasă.

Petiţia a fost depusă la biroul ministerial de către Botond Burus Siklódi, preşedintele RMPSZ şi parlamentarul UDMR Bihor, Ödön Szabó.

Ministrul Educaţiei Valentin Popa a fost cel care a iniţiat ordonanţa adoptată la sfârşitul lunii august de Guvernul României, prin care, cu zece zile înainte de începerea noului an şcolar, a intrat în vigoare această modificare radicală. Atât educatorii, cât şi părinţii se plâng că profesorii de limba română – care, majoritatea, nu vorbesc limba maternă a elevului – nu au cunoştinţele necesare privind modul în care se predă limba oficială de stat unui elev de şcoală primară, pentru care limba română nu este limba maternă.

Liderul RMPSZ a declarat presei de limba maghiară că ministrul nu era prezent în instituţie, motiv pentru care nu s-a putut întâlni personal cu el.

Dascălii maghiari cer în petiţie abrogarea articolului controversat. În textul documentului se menţionează că învăţătorii maghiari nu exclud nicio formă de protest permisă de lege, deci nici o eventuală grevă, dacă în decurs de cinci zile Guvernul nu dă curs solicitării lor.

Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen a avut miercurea trecută o întrevedere cu liderul PSD, Liviu Dragnea, iar potrivit lui Kelemen social-democratul ar fi promis că guvernul va abroga articolul
contestat din ordonanţă în cursul acestei săptămâni sau cel târziu săptămâna viitoare.Sursa

Distribuie informația
Alte știri