Autoturism căutat în Franța, depistat de poliţiştii de frontieră din Borș

Poliţiştii de frontieră de la Borș au depistat un autoturism marca Renault Scenic, în valoare de 20.000 de euro, care era căutat pentru confiscare de autorităţile din Franța. La volanul său era un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 43 de ani.

În urma verificărilor în baza de date s-a constatat că mijlocul de transport figurează ca “bun pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Hexagon. Moldoveanul a declarat că nu ştia despre faptul că autovehiculul este căutat de autorităţile din Franța și că fratele său l-a achiziționat de pe un site de profil, în urmă cu câteva săptămâni din Paris, plătind suma de 9.200 euro.

Autoturismul în valoare de 20.000 euro va fi indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor, iar şoferul va suporta rigorile legii.

Distribuie informația
Alte știri