Autoturism căutat în Italia, depistat de poliţiştii de frontieră de la Borș

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au depistat un cetățean Tadjikistan care conducea un autoturism marca Toyota model RAV 4, în valoare de 35.000 euro. La control, şoferul a prezentat, pentru mijlocul de transport în cauză, un certificat de înmatriculare emis de autorităţile din Ucraina.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează ca “bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile italiene în urmă cu 10 zile. De asemenea, s-au observat urme de modificări prin ștergere la seriile de caroserie, constatându-se că certificatul de înmatriculare este fals. Șoferul a declarat că a cumpărat autoturismul în urmă cu trei zile din Italia contra sumei de 21.000 de dolari și nu ştia că aceasta se află în atenția autorităților.

Drept urmare, autoturismul în valoare de 35.000 euro a fost indisponibilizat la sediul I.T.P.F. Oradea, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale.

Foto: politiadefrontiera.ro

Distribuie informația
Alte știri