Autoturism de 200 de mii de euro, furat din Franța, depistat de poliţiştii de frontieră din Borș

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Borș – judeţul Bihor au descoperit la controlul de frontieră un autoturism marca Mercedes Benz, în valoare de 200.000 lei, căutat de autorităţile din Franța. La volanul lui se afla cetăţeanul român S.E., în vârstă de 27 ani. Acesta era însoțit de cetăţeanul român Z.I., în vârstă de 24 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează ca „bun folosit ca probă în cadrul procedurilor penale“, alertă introdusă de autorităţile din Franța, la data de 5 septembrie 2019.

Pasagerul Z.I. a declarat că a adus autoturismul la rugămintea unui prieten și că nu avea cunoștință despre faptul că acesta se află în atenţia autorităţilor. Autoturismul, în valoare de 200.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F Borș, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Distribuie informația
Alte știri