Autovehicule de epocă din toată ţara la prima ediţie a „Raliului fără frontiere”

Foto: arhiva

Autovehicule de epocă din toată ţara vor participa, în perioada 21 – 22 iunie, la primul „Raliu Fără Frontiere”, eveniment organizat de asociaţia Retromobil Club România, pe un traseu total de 350 de kilometri, prin judeţul Bihor, trecând frontiera româno-ungară pentru a ajunge la Újfehertó. Vor fi 26 de maşini de epocă, printre care şi Dacii vechi, ARO, un Peugeot din 1929, vedeta de anul trecut, un Fiat Topolino din 1938.

Concursul va avea patru etape. Startul primeia se va da vineri, 21 iunie,la ora 11,00, în Cetatea Oradea, până în localitatea Camăr, din Sălaj, iar la final se va ajunge, sâmbătă, în localitatea Újfehertó, din Ungaria, unde se vor acorda premiile. Concurenţii vor avea de trecut 12 probe diverse. Viteza medie la eveniment nu va depăşi 50 km/oră pe drumuri naţionale şi judeţene sau 80 km/oră pe autostrăzi şi drumuri închise circulaţiei.

Maşinile istorice vor fi premiate pe categorii, aşa cum sunt încadrate în funcţie de anul de fabricaţie prevăzut de clasele FIVA.

Distribuie informația
Alte știri