Avertizare COD GALBEN de ploi, vijelii şi grindină. Parte din Bihor va fi afectat

Meteorologii ANM au actualizat avertizarea cod galben de ploi, vânt, descărcări electrice şi grindină. Numărul judeţelor vizate de avertizarea cod galben a fost restrâns. De asemenea, de joi seara intră în vigoare o informare meteo valabilă pentru toată ţara.

În intervalul 14 iunie ora 14-14 iunie ora 21, vor fi averse în Oltenia, sudul Banatului, Transilvania, local în Moldova, precum și în zonele de munte, iar cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp. Îndeosebi în centrul și în nord-estul țării aversele vor avea și caracter torențial, vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala pe suprafețe mici.

În noaptea de joi spre vineri (14/15 iunie) va continua să plouă în sudul Banatului și în Oltenia, unde se vor acumula cantități de apă de peste 20 l/mp. Vineri (15 iunie) și sâmbătă (16 iunie) vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în regiunile vestice și sud-vestice, apoi și în restul teritoriului. Vor fi averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 40 l/mp.

Distribuie informația
Alte știri