Bihoreanul care facea taximetrie ilegal a primit amenzi de aproape 9.000 lei

Un bărbat, de 32 de ani, din Oradea, a fost depistat de polițiști în timp ce efectua transport de persoane în regim taxi cu autoturismul și a prezentat la control un certificat de agreare și un buletin de verificare metrologică despre care există suspiciuni privind veridicitatea acestora.

Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

De asemenea, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 8.805 lei, pentru următoarele abateri: folii aplicate pe geamurile laterale din față și spate, fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare, asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente auto era expirată din data de 3 mai 2016, fiind reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare, nu a prezentat certificatul de metrologie valabil, a utilizat pe autoturismul taxi un aparat de taxat, care funcționează cu încălcarea legii, acesta figurând montat pe un alt autoturism, motiv pentru care i-a fost reținută autorizația taxi, în vederea retragerii.

Distribuie informația
Alte știri