Blocul operator al Secției de Urologie de la Spitalul Clinic Județean Oradea se ridică la standarde europene

A fost inaugurat blocul operator al Secției de Urologie de la Spitalul Clinic Județean Oradea. La eveniment au fost prezenți edilul Ilie Bolojan, city-managerul Dacian Palladi, respectiv managerul Gheorghe Carp, doctorul Gheorghe Bumbu – șeful Secției de Urologie și unul dintre pionierii endoscopiei în România, numeroși medici și asistente, reprezentanți ai firmelor medicale.

Secția de Urologie dispune acum de un bloc operator format din trei săli de operație ultramoderne, dotate cu aparatură atât pentru operațiile clasice, cât și cu un sistem avansat 3D pentru chirurgie edoscopică minim invazivă. Sala principală este prevăzută cu supraveghere video, putând fi oricând conectată video-audio la orice colț al lumii. În acest fel, imagini cu proceduri specifice aplicate unor patologii rare sau foarte dificile pot fi transmise în săli de conferințe din diverse orașe sau țări și vizionate  ca un material de studiu și de către alți medici care doresc să se specializeze în acest domeniu al urologiei.

Secția mai dispune de o sală de operații dotată cu aparatura necesară pentru endoscopia joasă, dar și de o sală de operație pentru edoscopia înaltă.

De asemenea, Secția de Urologie este dotată acum cu un litotriptor extracorporal, un aparat destinat fragmentării calculilor cu unde de șoc. Această procedură este una minim invazivă, ea realizându-se în ambulator, fără a fi nevoie ca pacientul să fie internat.

Valoarea investitiei se ridica la 9,3 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată din veniturile proprii ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

Distribuie informația
Alte știri