Bonurile în valoare de 821 lei din 18 noiembrie, câştigătoare la extragerea loteriei fiscale

Bonurile în valoare de 821 lei emise pe 18 noiembrie au ieşit câştigătoare la ultima extragere lunară din acest an a loteriei fiscale.

Persoanele care deţin astfel de bonuri îşi pot revendica premiul printr-o cerere depusă la ANAF în următoarele 30 de zile, fondul total de un milion de lei fiind împărţit la maxim 100 de premianţi. Trebuie să depună în original bonul fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.

În acest an sunt organizate în total 14 extrageri ale loteriei bonurilor fiscale, dintre care 12 lunare şi două ocazionale, fiecare cu un fond de premiere de un milion de lei.

La 24 decembrie va avea loc o extragere specială de Crăciun, la care vor participa bonurile fiscale emise în perioada 1 aprilie – 8 decembrie.

Distribuie informația
Alte știri