Buget generos pentru trei evenimente culturale dedicate comunităţii maghiare din Oradea

Zilele Culturii Maghiare vor avea loc anul acesta în perioada 23-25 august, în Cetatea Oradea. Vor fi precedate de alte 2 evenimente, Carnavalul Florilor Oradea și Concertul HAVASI. Cele 3 manifestări, reunite în perioada 21-25 august, au un buget de 700 de mii de lei.

Ediţia din acest an a Carnavalului Florilor de la Oradea va avea loc pe 21 august, exclusiv în Piaţa Unirii. Aici vor sosi, în cursul nopţii, patru care alegorice din Debreţin, unde, cu o zi mai devreme, va avea loc o ediţia ce va marca a 50-a ediţie a carnavalului. Un car floral va reprezenta cele două oraşe înfrăţite Oradea-Debreţin, cu tematică folclorică, un altul pentru cele două consilii judeţene din Bihor şi Hajdu Bihar, carul legendei Sfântului Ladislau realizat pentru vizita Papei din România, Lumea Modei şi un car simbolizând relaţia de prietenie Debreţin-Japonia. Cele cinci care alegorice vor putea fi admirate şi fotografiate în data de 21 august, în intervalul 12,00-17,00, când vor porni într-un periplu prin judeţ.

Pe o scenă secundară din Piaţa Unirii vor putea urca trupe de majorete, dansuri folclorice sau alte formaţii artistice din Oradea, din alte localităţi ale judeţului sau din Ungaria, după ce în prealabil se vor fi înscris, până pe 16 august, pe site-ul dedicat.

Evenimentul major al manifestărilor va avea loc în seara zilei de 21 august – Concertul simfonic Havasi, un spectacol de gală, în Piaţa Unirii, susţinut de unul din cei mai mari pianişti ai lumii. Concertul va începe la ora 20,30 şi va dura până la ora 22,00, continuând tradiţia deschisă anul trecut cu concertul Orchestrei celor 100 de viori din Budapesta. Pe scenă vor urca, alături de pianistul Havasi Balázs, 18 instrumentişti de la Filarmonica orădeană şi alţi interpreţi vocali invitaţi de artist.

Zilele Culturii Maghiare 2019 se vor desfăşura apoi, timp de trei zile, în perioada 23-25 august, în Cetatea Oradea.
Foto: digi24.ro, oradea.ro

Distribuie informația
Alte știri