Bugetul de stat pe 2019 a fost votat fără modificări şi va fi trimis la promulgare

Parlamentul a respins, miercuri, cererea de reexaminare a Legii bugetului de stat pe 2019, trimisă de preşedintele Klaus Iohannis, adoptând proiectul în forma trimisă iniţial la promulgare. S-au înregistrat 245 de voturi „pentru”, 115 „împotrivă” şi 2 abţineri. Astfel, proiectul de buget a fost aprobat în forma iniţială, nefiind admisă nicio modificare faţă de varianta trimisă iniţial la promulgare. Dezbaterile în comisii au durat mai puţin de o oră.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea bugetului de stat pe anul 2019, evidenţiind că alocarea resurselor bugetare este „fundamentată pe o prognoză nerealistă”, afectează funcţionarea unor instituţii publice cu rol esenţial, dar şi dezvoltarea comunităţilor locale şi realizarea unor investiţii strategice.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că bugetul a fost elaborat „foarte bine” şi nu poate fi modificat din cauza „mofturilor unui om care, întâmplător, este preşedintele României”.

Distribuie informația
Alte știri