Caravana Jandarmeriei Române a ajuns, duminică, 26 noiembrie pe plaiuri bihorene

Jandarmeria Română a demarat o campanie la nivel național prin deplasarea unei caravane în principalele orașe ale României. Duminică, 26 noiembrie, Caravana, inscripționată cu mesajul “Vino în echipa noastră!”, a fost în Bihor. S-au împărțit pliante și s-au prezentat condițiile de participare la concursurile de admitere în școlile de subofițeri jandarmi.

Față de condițiile impuse până acum, la concursul din ianuarie 2018 a fost eliminată limita de înălțime. Persoanelor înscrise li se vor verifica aptitudinile fizice în cadrul unui traseu aplicativ care include 11 elemente de dificultate, într-un timp de maxim 2 minute și 25 de secunde.

La sesiunea din ianuarie 2018 sunt disponibile 700 de locuri în Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi. Școlarizarea durează un an, perioadă în care elevii vor beneficia de cazare și masă în cadrul instituțiilor de învățământ postliceale ale Jandarmeriei Române, precum și de celelalte facilități ale acestora (baze sportive, săli de internet etc.).

Pentru sesiunea de admitere ianuarie 2018 înscrieri se pot face până în data limită de 5 decembrie 2017, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, situat pe str. Universității, nr. 2, Oradea.

 

Distribuie informația
Alte știri