Cartofii, fructele şi carnea de porc – creşteri semnificative de preţ

Preţurile de consum în luna septembrie a acestui an, comparativ cu luna septembrie a anului trecut, au crescut cu 3,5 la sută. Cel puţin asta indică datele Institutului Naţional de Stastistică (INS). Creșterea este sub nivelul din luna august, când inflația urcase la 3,9 la sută.

Astfel, de la începutul anului 2019, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la: citrice +25,6 la sută, transport aerian +15 la sută, cartofi +11,9 la sută, tutun -țigări +7 la sută, carne de porc +5,3 la sută, combustibilii +4,6 la sută, făina și mălaiul +4 la sută. Conform sursei citate, ieftiniri s-au simțit la: ouă (-5 la sută), gazele naturale (-5 la sută), fasolea boabe (-3 la sută) şi energia electrică – sub 1 la sută. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni, octombrie 2018 – septembrie 2019, faţă de precedentele 12 luni, respectiv octombrie 2017 – septembrie 2018, calculată pe baza indicelui preţului de consum (IPC), este 3,8 la sută.

Distribuie informația
Alte știri