Cea mai frumoasa fata din Balcani e o oradeanca

Denisa Hodișan, absolventă a Facultății de Matematică, a câștigat, în weekend, la Belgrad, titlul „Miss Balkana 2017”, la ediția jubiliară 30 a acestui concurs. La o înălțime de 1,72 m, ea cântărește puțin peste 50 de kilograme și are o siluetă perfectă ce se încadrează în dimensiunile etalon ale unui model, 90-60-90.

„Eu am avut numărul 10. Concursul s-a derulat timp de trei zile, unde am avut de prezentat trei ținute și de trecut alte două probe de interviu. La întrebarea ‘De ce eu?’ (să câștig acest titlu, n.r.) am spus că “Balcanii sunt un ținut magic și aș fi foarte mândră să reprezint această minunată parte a lumii. A fost foarte emoționant”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Denisa Hodișan.

Tânara orădeancă de 23 de ani, născută în zodia Racului, spunea la sfarsitul anului trecut intr-o emisiune TV ca a fi model “nu e atât de simplu precum lumea crede că e, trebuie foarte multă muncă. Și frumusețea asta trebuie sa știi cum să o exploatezi. Eu nu am idoli. Eu sunt idolul meu, sunt foarte mândră de mine. Și sunt singura persoană pe care o apreciez în domeniul ăsta. (…) Este o binecuvântare să poți să practici meseria asta”.

miss balcana

Distribuie informația
Alte știri