Centru de zi pentru copii marginalizați în zona Gutenberg. Comunicat

Viceprimarul Mircea Mălan a susținut miercuri, 11 septembrie, o conferința de presă cu privire la realizarea unor lucrări importante în zona Gutenberg, unde în cadrul POR se realizează un centru de zi pentru copii proveniți din comunități marginalizate, respectiv modernizarea a trei străzi: Arabilor, Ion Bușiția și Thomas Mann. Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa 4.Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.3: Oferirea de sprijin pentru regenerarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale.

”Este un proiect care a pornit din realitățile zonei Gutenberg, unde sunt foarte mulți copii care trăiesc în familii defavorizate și care au nevoie să se integreze cât mai bine și cât mai ușor în societate. Vorbim aproximativ despre 60 de copii între 3-7 ani, respectiv 127 de copii între 7-18 ani, majoritatea fiind elevi la Școala Gimnazială Ioan Slavici, în rândul lor înregistrându-se un abandon școlar semnificativ. Pentru a veni în ajutorul lor realizăm un centru de zi, totodată modernizăm și străzile din jur pentru a asigura deplasarea la acest centru”, a menționat Mircea Mălan.

În cadrul proiectului se va construi un centru de zi (cu suprafaţa construită de 1258,60 mp şi suparafaţa utilă de 1073,15mp) pentru copiii proveniţi din comunitatea marginalizată identificată şi modernizarea străzilor adiacente: Arabilor, Ioan Buşiţia şi Thomas Mann, aflate în proximitatea acestuia. După construirea centrului de zi, acesta va fi administrat de DASO. Valoarea totală a contractului este de 7.449.335,12 lei (TVA inclus), din care 7.397.514,62 lei valoarea totală eligibilă. Din suma totală, 6.287.887,43 lei (reprezentând 85%) este valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, iar 961.676,89 lei (13%) este valoarea suportată de către statul român; cofinanțarea proprie a beneficiarului este de 147.950,30 lei (2%), la care se adaugă cheltuieli neeligibile în valoare de 51.820,50 lei.

Pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru obiectivul de investiţii ”Centrul de zi pentru copii proveniţi din comunităţi marginalizate” a fost semnat Contractul de lucrări nr. 256488/08.07.2019 cu Asocierea formată din SC ABED NEGO SA – lider de asociere, și SC NOVARTIS SRL. Valoarea contractului fără TVA este de 4.729.621,34 lei, iar termenul este de 75 zile pentru proiectare, inclusiv obținerea avizelor, cu un termen de 24 luni pentru execuția lucrărilor.

În ceea ce privește lucrările de modernizare a celor trei străzi, pentru realizarea acestora au fost semnate contractele, după cum urmează:
– Modernizare strada Arabilor – Contractul de lucrări nr. 25895/29.01.2019 – Asocierea formată din SC DRUMURI ORĂȘENEȘTI SA – lider de asociere, și SC EDILDRUM CONSTRUCT SRL – asociat. Valoare contract fără TVA: 333.290,75 lei cu termenul de execuție: 3 luni.
– Modernizare strada Ioan Bușiția – Contractul de lucrări nr. 25906/29.01.2019 – Asocierea formată din SC DRUMURI ORĂȘENEȘTI SA – lider de asociere, și SC EDILDRUM CONSTRUCT SRL – asociat. Valoare contract fără TVA: 222.168,23 lei, cu termen de execuție: 3 luni.
– Modernizare strada Thomas Mann – Contractul de lucrări nr. 25917/29.01.2019 – Asocierea formata din SC DRUMURI ORĂȘENEȘTI SA – lider de asociere, și SC EDILDRUM CONSTRUCT SRL. Valoare contract fără TVA: 326.635,78 lei, cu termen de execuție: 3 luni.

”Regenerarea urbană a zonei Gutenberg va duce la o creştere a valorii adăugate atât a vieţii sociale a oraşului Oradea cât şi a Regiunii de Nord-Vest în ansamblul ei, iar finalizarea proiectului conduce la obţinerea de beneficii economice în interesul dezvoltării pe termen mediu şi lung a comunităţii locale şi regionale. De asemenea, se vor crea premisele desfăşurării unui proces social de calitate, care va avea ca rezultat reintegrarea în societate şi reinserţia pe piaţa muncii a unui număr cât mai mare de beneficiari din comunitatea marginalizată”, a concluzionat viceprimarul Mircea Mălan la finalul conferinței.