Centru transfrontalier de pregătire pentru salvatori, în Sântion

Salvatorii bihoreni vor avea posibilitatea să se pregătească, începând de anul viitor, într-un centru modern, la Sântion, ce va fi realizat în cadrul unui proiect transfrontalier, unic în ţară, menit a îmbunătăţi cooperarea şi pregătirea în prevenirea riscurilor şi managementul dezastrelor la nivelul Euroregiunii Bihor-Hajdu Bihar. Bugetul depăşeşte 1,2 milioane de euro, din care 85% reprezintă finanţarea nerambursabilă asigurată de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Concret, pe lângă elaborarea unor strategii comune cu partea maghiară, organizarea de cursuri de limba română, maghiară şi engleză pentru salvatorii din cele două ţări, în cadrul proiectului vor demara lucrări de extindere şi dotare a două centre regionale de pregătire integrată pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, în Sântion respectiv Hajduszoboszlo.

“Aici, pompierii vor beneficia de programe comune de pregătire cum ar fi observarea şi stingerea unor incendii, căutarea persoanelor sub dărâmături sau în clădiri mari, cuprinse de foc”, spune preşedintele SARTISS, dr. Hadrian Borcea.

Proiectul a pornit în aprilie 2018 şi se derulează până în martie 2020.

Distribuie informația
Alte știri