Clubul Lions vine în sprijinul copiilor cu probleme oncologice din Oradea

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Voluntariatului şi a aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea de către Lions Club International a cluburilor tinerilor Leo, Lions Club Oradea a donat Spitalului Clinic Municipal “dr Gavril Curteanu” 10 camere implantabile şi accesoriile necesare pentru 100 de tratamente. Valoarea acestora se ridica la suma de 10.500 lei.

Dispozitivele donate vor permite medicilor să realizeze tratamentele injectabile copiilor cu probleme oncologice, pe perioade îndelungate ( 3-6 luni), fără a fi necesară traumatizarea lor zilnică. La acest moment 18 micuţi si adolescenţi se afla sub tratament oncologic, cel mai mic având vârsta de un an şi 4 luni.

Strângerea fondurile necesare acestui proiect a fost derulată de Clubul Lions Oradea în mandatul 2016-2017, sub preşedinţia prof.dr. Mircea Popescu şi a fost finalizată în mandatul actualului preşedinte, dr Dan Constantinescu. “Nu pot să exprim în cuvinte ce înseamnă pentru aceşti copii sprijinul pe care ni l-aţi acordat şi vă mulţumim că ne-aţi ales pe noi pentru această donaţie.”, a spus conf dr. Ritli Ladislau.

Distribuie informația
Alte știri