CNAIR anunţă că nu sunt drumuri închise sau restricţionate din cauza condiţiilor meteorologice

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă că, luni, 7 ianuarie, nu sunt drumuri închise sau restricţionate din cauza condiţiilor meteorologice. În ultimele ore, drumarii au intervenit cu peste o mie de utilaje şi au răspândit 6.700 de tone de material antiderapant pentru a menţine drumurile practicabile în condiţii de siguranţă.

Începând de duminică, de la ora 17.00, şi până luni, la ora 5.30, drumarii de la CNAIR au acţionat pentru a menţine practicabilă, în condiţii de siguranţă, reţeaua rutieră cu 1.040 de utilaje şi au răspândit aproximativ 6.700 de tone de material antiderapant, conform rtv.net.

Şoferilor li se recomandă să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate.

Foto: rtv.net

Distribuie informația
Alte știri