Copiii care au între 6 luni şi 5 ani vor putea fi imunizaţi gratis împotriva gripei

iStock

De anul acesta, cei mici au fost incluşi şi în România în grupele de risc. Specialiştii au trimis deja Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate propunerea ca vaccinul gripal să fie inclus la compensare. Cer să fie, pentru început, un proiect-pilot, măcar de la anul, dacă nu chiar din acest sezon, pentru copiii care au între 6 luni şi 5 ani, potrivit stiri.tvr.ro.

Experţii propun ca medicii de familie, pediatrii şi specialiştii în boli infecţioase să prescrie vaccinul împotriva gripei pe un formular de reţetă compensată. Pe baza acestui document, doza ar urma să fie ridicată din farmacie şi, ulterior, administrată de către doctorul care a prescris-o. O doză cu patru tulpini gripale costă în jur de 60 de lei.

Complicaţiile gripei au ucis 199 de români, în ultimul sezon. 1,3 milioane au fost imunizaţi cu vaccin gratuit de la Ministerul Sănătăţii. Alte două sute de mii l-au cumpărat din farmacii. Anul acesta, ministerul va distribui un milion şi jumătate de vaccinuri.

Distribuie informația
Alte știri