Copilul, moneda de schimb intre parinti. Despre „alienarea parentala”

Alienarea parental este un subiect de actualitate. România este prima țară din UE și a patra la nivel mondial care a recunoscut Alienarea parentală ca formă de abuz psihologic sever.
Alienarea parental este o condiţie mentală în care un copil – de obicei unul a cărui părinţi sunt implicaţi într-un conflict legat de separare sau divorţ – se aliază puternic cu unul din părinţi şi refuză, fără a avea un motiv solid, să aibă o relaţie cu celălalt părinte.
DSM-5 include în prezent noile diagnostice de “abuz psihologic asupra copilului” şi “copil afectat de stresul relaţiei dintre părinţi.”
Abuzul psihologic asupra copilului este definit ca “acţiuni verbale sau simbolice intenţionate ale unuia dintre părinţi sau tutori care rezultă, sau au potenţial în a rezulta, în daune psihologice semnificative asupra copilului.” În multe instanţe, comportamentul părintelui ce comite acţiuni de înstrăinare constituie un caz de abuz psihologic asupra copilului.
Sintagma Copil afectat de stresul relaţiei dintre părinţi ar trebui folosit atunci când “atenţia clinicianului se canalizează asupra efectelor negative ale conflictului parental (de ex. conflicte puternice, suferinţă, sau denigrare) asupra copilului din familie, incluzând efecte asupra sănătăţii mentale a copilului sau alte tulburări psihice.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *