Cornel Popa: Spitalele din România, scandal după scandal

Sistemul sanitar din România strigă după ajutor. Prin fiecare nouă criză care zguduie din temelii acest sector vital, se lansează de fapt noi şi noi semnale că reforma este departe de scopul final. Ultimul scandal, al dezinfectanţilor care nu mai sunt diluaţi dar sunt neconformi, pune paie pe un foc deja mocnit care tot arde de câţiva ani încoace. Criza de personal perpetuă pe care sistemul sanitar românesc o resimte este dublată, aşadar, periodic de diverse probleme care ies la suprafaţă – de la medici falşi la diplome false, de la substanţe neconforme la comportament inadecvat în sălile de operaţii… şi lista este lungă.

Concluzia mea este una singură: nu se mai poate rezolva ceva cârpind efectiv acolo unde problemele dau pe afară. Este nevoie de intervenţii concrete, de politici publice multi-anuale şi de aplicarea lor indiferent de managementul spitalelor, este nevoie de bugetarea riguroasă a priorităţilor din sistem şi de menţinerea acestor bugete indiferent de coloratura politică a guvernelor care se succed. Sănătatea trebuie să treacă dincolo de linia alegerilor politice şi să ajungă să fie – aşa cum este firesc – o prioritate naţională în adevăratul sens al cuvântului. Altfel, iată dovada maximă de neîncredere: şeful partidului de guvernământ se tratează pentru o chestiune de sănătate într-un spital privat! Motivele nici nu mai contează, cât timp mesajul care se transmite este unul cât se poate de clar: frica de spitalul de stat.

Revin, aşadar, periodic asupra acestui subiect de la tribuna Parlamentului, pentru că realitatea ne demonstrează zilnic, prin experienţa fiecăruia dintre noi în relaţia cu sistemul public de sănătate, că lucrurile nu merg în direcția bună. Şi, mult mai grav, pentru că avem parte din când în când de tragedii care ne pun faţă în faţă cu neputinţa Guvernului de a reforma din temelii asistenţa sanitară în România. Sunt de părere că este nevoie de asumarea responsabilităţii şi de angajament ferm în ceea ce priveşte soarta sănătăţii într-o ţară europeană, cu un potenţial enorm în domeniul medical, lucru dovedit de cadrele medicale excepţionale care fac cinste unor unităţi spitaliceşti de prestigiu din toată lumea.

Senator Cornel Popa
PNL Bihor

Distribuie informația
Alte știri