Crăciun fără granițe la Facultatea de Litere și Liceul Don Orione

În data de 15 decembrie 2016, la Facultatea de Litere a Universității din Oradea s-a serbat într-un mod aparte Crăciunul. Studenții anului I de la profilul de limba și literatura germană, îndrumați de lector univ. dr. Orlando Balaș au oferit colegilor și profesorilor lor un spectacol inedit prin care au cinstit această importantă sărbătoare creștină.

În amfiteatrul C23, în fața unui public de peste 100 de persoane, studenții grupei de germană anul I, ei înșiși de etnii și confesiuni diferite, au cântat colinde în limbile română, germană, maghiară, engleză, franceză, spaniolă și rusă, arătând că bucuria nașterii lui Isus Crisos nu cunoaște granițe lingvistice și geografice.

Cei prezenți s-au bucurat și de prezența unor oaspeți speciali. Clasa I-a B de la Liceul Don Orione, îndrumată de doamna învățătoare prof. Iohana Florentina Pascar, a adus profesorilor de la Facultatea de Litere felicitări și a susținut un minunat concert de Crăciun, cu cântece în limbile română, engleză, franceză, italiană și maghiară, care a umplut inimile celor prezenți de bucurie și lumină.

Distribuie informația
Alte știri