Istoria Cetății Oradea s-a îmbogățit, de curând, cu un nou studiu privind, poate, unul dintre cele mai tragice momente ale fortăreței de-a lungul existenței sale: explozia devastatoare a pulberăriei.
După ce în 2015 a publicat volumul „Cuibul Ocrotit de Ape. Sistemul hidrografic defensiv al cetăţii şi al oraşului Oradea în prima jumătate a secolului al XVII-lea”, anul trecut a văzut lumina tiparului, la Editura Varadinum Script din Oradea, un nou studiu realizat de Alexandru Pop „Cuibul ocrotit de foc. Considerații privind pulberăria și arsenalul cetății Oradea în secolul al XVII-lea, până la cucerirea otomană (1660)”. Volumul are în centrul atenției pulberăria din Cetatea Oradea(prin pulberărie se înțelege, de regulă, un atelier sau o fabrică de muniție).
Perioada asupra căreia Alexandru Pop s-a aplecat cu precădere, spune dr Cristina Puscas ,este asediul Cetății de către turci, începând cu 15 iulie 1660 și până la capitularea din 27 august 1660. La acea dată, în Cetate numărul de tunuri se ridica la 75. Cât despre depozitele de pulbere din Cetate, pe lângă cele existente, cele din Turnul bastionului Roșu, respectiv Turnul bastionului Aurit, autorul afirmă că s-a mai amenajat încă unul cel din Turnul bastionului Crăișorul, „având în vedere că depozitele de pe apă trebuiau desființate odată cu iminenta amenințare turcească”.
Inginer de profesie, Alexandru Pop s-a remarcat printr-o serie de cercetări realizate în ce privește istoricul Cetății Oradea, reușind să scoată la lumină o serie de adevăruri îngropate în straturile succesive ale trecutului.
