Curtea de Apel Oradea si-a facut bilantul pe 2017

Azi, 22 februarie 2018, a avut loc Adunarea generală a judecătorilor Curţii de Apel Oradea convocată în vederea dezbaterii Raportului privind activitatea desfăşurată în anul 2017 de această instanţă şi instanţele din circumscripţie, eveniment la care au participat din partea Consiliului Superior al Magistraturii D-nele judecător Gabriela Baltag şi Evelina Oprina, precum şi preşedinţii instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Oradea.

Datele statistice din cuprinsul raportului de bilanţ relevă un volum total al cauzelor de soluţionat la nivelul Curţii de Apel de 10.141 dosare, în creştere cu 12,9% faţă de anul 2016, când s-a înregistrat un volum total de 8.983 dosare.

În anul 2017, numărul dosarelor nou intrate la Curtea de Apel Oradea a crescut la 8101, cu 17,6% faţă de anul 2016, când s-au înregistrat 6.886 de dosare şi cu 13,7% fata de anul 2015 când au fost înregistrate un număr de 7.122 dosare.

Numărul dosarelor de soluţionat aflate pe rolul Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost de 6571, în creştere cu 32,8% faţă de anul precedent, când volumul a fost de 4.949 dosare, spre deosebire de Secţia I civilă al cărei volum de dosare a fost de 1870, iar la Secţia penală şi pentru cauze cu minori de 1700.

Ponderea cea mai mare a dosarelor nou intrate au deţinut-o recursurile înregistrate în materia contenciosului administrativ şi fiscal – 4705 dosare, urmate de apelurile în materie civilă – 1.111 dosare şi apelurile în materie penală – 793 dosare.

Din punctul de vedere al încărcăturii pe schemă, Curtea de Apel Oradea se plasează pe locul patru pe ţară cu 644,4 dosare/schemă, după Curtea de Apel Alba Iulia, care a avut o încărcătură de 759,2 dosare/schemă, Curtea de Apel Timişoara care s-a plasat pe locul doi, cu o încărcătură de 685,7 dosare/schemă şi Curtea de Apel Cluj care a înregistrat o încărcătură pe schemă de 652,1 dosare/schemă.

La încărcătura pe judecător, Curtea de Apel Oradea se plasează pe locul trei pe ţară cu 829,8 dosare/judecător, după Curtea de Apel Alba Iulia, care a avut o încărcătură de 970,8 dosare/judecător şi Curtea de Apel Piteşti, cu o încărcătură de 864, 3 dosare/judecător.

În concluzie, datele statistice prezentate în cuprinsul raportului de activitate pe anul 2017 conturează imaginea unei activităţi eficiente a instanţelor din circumscripţia acestei curţi de apel, relevând efortul depus de magistraţi pentru soluţionarea cauzelor în termen rezonabil şi într-o manieră care să corespundă standardelor impuse de un act de justiţie de calitate.

Distribuie informația
Alte știri