Deţinutul evadat de la Penitenciarul Oradea a fost prins de poliţiştii de la ordine publică

Deţinutul Felegyhazi Şandor, în vârstă de 32 de ani, care a evadat vineri de la un punct de lucru din afara penitenciarului de pe raza localităţii Oradea, a fost capturat sâmbătă, în jurul orei 18,30, în Oradea, de poliţiştii de la ordine publică.

Potrivit unui comunicat al Penitenciarului Oradea transmis, sâmbătă, AGERPRES, în momentul capturării, deţinutul nu a opus rezistenţă.

Felegyhazi Sandor a fugit vineri, în jurul orei 13,00, dintr-un punct de lucru din Oradea – o zonă de igienizare a spaţiilor verzi. Deţinutul executa o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru furt calificat şi avea antecedente penale. La finalul acestui an, Sandor ar fi putut fi eliberat condiţionat din închisoare.

Acum insa lucrurile se shimbă. Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru aflat în exteriorul locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani.

Distribuie informația
Alte știri