Din 23 octombrie, cultivatorii bihoreni de tomate îşi pot valorifica recolta

Producătorii agricoli susținuți prin program guvernamental să cultive tomate în spații protejate – sere, solarii, în vederea asigurării necesarului de consum intern, își vor putea valorifica producția realizată într-o perioadă de timp mai mare, respectiv 23 octombrie-20 decembrie.

Astfel, perioada de timp a fost prelungită, prin devansarea cu o săptămână a termenului de la care producătorii își pot vinde produsele.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp; să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată; să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii.

Distribuie informația
Alte știri