Din 9 decembrie va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019

CFR Călători informează că începând cu data de 9 decembrie va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2019.

Trenul Dacia (IR 346/ IR 347) București – Viena va reveni pe ruta consacrată, respectiv prin Sighișoara, dar din cauza șantierelor de pe Coridorul IV timpii de parcurs până la Arad cresc cu 10 minute.
CFR mai spune că se reia circulația între București și Galați pe ruta Făurei – Urziceni, ceea ce scurtează distanța cu 30 km și timpul de mers cu aproximativ 20-40 minute.

Este introdus în circulaţie un tren nou InterRegio (IR 1634) pe ruta Brașov (pl. 11.20) – Ploiești Vest (sos.13.20) – București Nord (sos. 14.04), cu opriri în toate stațiunile montane. Duratele de parcurs pentru trenurile de pe ruta București Nord – Constanţa au fost reduse în medie la aproximativ 2 ore și 15 minute pentru trenurile IR cu opriri în stațiile principale și la 1 oră și 58 de minute pentru trenurile fără oprire.

Este introdus în grafic un tren nou – trenul Transilvania, pe ruta Cluj Napoca – Viena care circulă zilnic, astfel:
– Ir 143 Cluj-Napoca (07:35) – Budapesta (14:20/14:40) – Viena (17:21)
– IR 144 Viena (10:42) – Budapesta (13:19/13:40) – Cluj-Napoca (22:25).

Este creată o nouă legătură directă între Budapesta și București (via Craiova, Timișoara, Arad, Curtici) cu trenul IR 72/ IR 73 – Traianus, astfel:
– IR 72 București Nord (pl. 5.20) – Budapesta Keleti (sos. 18.50 )
– IR 73 Budapesta Keleti (pl. 7.10) – București Nord (sos. 23.22)

Distribuie informația
Alte știri