Din data de 4 martie încep înscrierile pentru clasa pregătitoare

Începând cu data de 4 martie încep înscrierile pentru clasa pregătitoare. Copiii pot fi înscrişi de către părinţi sau persoanele împuternicite legal. Anul acesta, ca noutate, părinţii care până la data de 9 martie nu s-au decis pentru o anumită şcoală, o pot face într-o zi în care şcolile cu clase pregătitoare vor organiza „Ziua porților deschise”.

În clasele pregătitoare pot fi înscriși copiii care au împlinit vârstă de 6 ani până la 1 septembrie 2019. În cazul în care părinții/tutorii legali ai căror copii împlinesc vârstă de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019 inclusiv vor să-și dea copiii la școală, aceștia își pot să-și înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare, potrivit libertatea.ro

Potrivit metodologiei, au prioritate la înscriere copiii care sunt în circumscripția școlii, adică locuiesc pe străzile adiacente școlii. în cazul în care într-o școală numărul cererilor de înscriere primite de la părinți al căror domiciliu se află în afară circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, atunci școală va aplică criterii de departajare generale și specifice.

Distribuie informația
Alte știri