Doi copii s-au blocat ieri, singuri, in apartamente. Au intervenit pompierii

Marţi, 20 septembrie 2016, în jurul orei 17.30, un apelant al numărului unic 112 solicita intervenţia echipajelor specializate pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea, menţionând faptul că un copil, în vârstă de 2 ani, a blocat uşa unei încăperi dintr-un apartament situat la etajul 2 al unui bloc de locuinţe, părinţii săi fiind în imposibilitatea de a ajunge la el.     La adresa indicată s-a deplasat de urgenţă un echipaj al Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, care, acţionând cu accesoriile şi echipamentele din dotare a pătruns în camera în care rămăsese captiv copilul, redându-l pe băieţel, în siguranţă, părinţilor.

Al doilea apel pentru salvarea unui copil aflat într-o situaţie similară, a fost primit, prin sistemul unic 112, în data de 21 septembrie 2016, în jurul orei 13.30, mama minorului precizând faptul că fiul ei, care blocase accidental uşa apartamentului situat la etajul 3 al unui bloc de pe strada Bumbacului din Oradea, se rănise la o mână.     La faţa locului au fost mobilizate cu operativitate, două echipaje din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 de Pompieri Oradea, din care unul de prim ajutor calificat.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea au pătruns în apartament prin fereastra unei încăperi şi au deblocat uşa locuinţei, facilitând accesul rapid al echipajului de paramedici al Detaşamentului 2 Oradea, la copilul care prezenta o plagă tăiată la mâna dreaptă. Pompierii militari au acordat băiatului, în vârstă de 6 ani, primul ajutor calificat, transportându-l ulterior la spital.

Distribuie informația
Alte știri