Doi tineri, bănuiți de furturi din locuințe, cercetați de polițiștii bihoreni

Polițiștii Postului de Poliție Cociuba Mare din cadrul IPJ Bihor au identificat și cercetat doi tineri, ambii de 16 ani, din comuna Cociuba Mare bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat. Aceștia sunt suspectați că, în perioada 14 – 22 mai, în zile diferite, ar fi pătruns prin efracție două imobile nelocuite din localitatea bihoreană Cărăsău și ar fi sustras diverse bunuri, respectiv motocositoare, drujbe, scule electrice, truse chei, biciclete.

Prejudiciul cauzat e estimat la 27.000 de lei. Cei doi tineri sunt bănuiți că, ulteriror, ar fi valorificat o parte din bunurile sustrase, pe raza localităților Petid și Cărăsău. Prejudiciul a fost recuperat doar parțial.

Polițiștii Postului de Poliție Cociuba Mare din cadrul IPJ Bihor continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor doi tineri și în vederea recuperării integrale a prejudiciului cauzat.

Distribuie informația
Alte știri