Dorin Corcheş numit vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Administrației Fondului pentru Mediu

La propunerea vicepremierului Grațiela Gavrilescu, ministru al Mediului, premierul Mihai Tudose a revocat-o, miercuri, din funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Administrației Fondului pentru Mediu, pe Georgeta Elisabeta Ionescu, și l-a numit în locul acesteia pe Dorin Corcheş.

Vicepreşedintele ALDE Bihor revine astfel in Executivul de la Bucuresti. El a mai ocupat, timp de o lună şi jumătate, funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe mandatul premierului Sorin Grindeanu. Atunci, renuntase la calitatea de consilier judeţean pentru a putea ocupa fotoliul de la Bucureşti.

Fost consilier local în Oradea şi fost membru PDL, apoi PC, partid care a fuzionat cu PLR pentru a forma ALDE, Corcheş a mai fost director responsabil de investiţii la Administraţia Bazinală de Apă Crişuri (în 2015), respectiv director la Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare Bihor (între 2009 şi 2012), iar din 2014, până la numirea ca secretar de stat, a ocupat funcţia de director al Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice Bihor.

Foto: bihorstiri.ro

Distribuie informația
Alte știri