Două lucrări pentru violoncel și orchestră, în programul de la Filarmonica Oradea

Concertul programat joi, de la ora 19.00, în sala „Enescu – Bartók”, de către Filarmonica de Stat Oradea cuprinde lucrări de Georg Cristoph Wagenseil, Carl Philipp Emanuel Bach și Wolfgang Amadeus Mozart. La pupitrul dirijoral se va afla Dobszay Péter, din Ungaria, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni din generaţia lui.

În prima parte melomanii vor audia Concertul pentru violoncel și orchestră în Do major, WV 341 de Georg Cristoph Wagenseil și Concertul pentru violoncel și orchestră în La major, H.439 de Carl Philipp Emanuel Bach, invitat fiind Petrus Bölöni Áron, născut la Oradea, într-o familie de artişti.

În partea a doua a serii simfonice se va putea asculta Simfonia nr. 41 „Jupiter” în Do major, K.551 de Wolfgang Amadeus Mozart. Următorul concert va avea loc în 20 iunie și va fi dirijat de maestrul Romeo Rîmbu, invitatul special al evenimentului fiind solistul la vioară Francesco Ionașcu.

Distribuie informația
Alte știri