E de trait in Oradea!

Distanţa dintre Bucureşti şi vestul ţării a început uşor-uşor să se reducă, spun cei de la bussinesmagazin.ro. E vorba de domeniul economic, iar sectorul care pare să reflecte cel mai bine acest lucru este cel imobiliar.
În Cluj, spre exemplu, chiriile şi preţurile apartamentelor le-au depăşit ca valoare pe cele din capitală anul trecut, iar alte oraşe în plină dezvoltare, precum Oradea, urmează aceeaşi direcţie.

Pentru resedinta de judet a Bihorului se estimează creşteri constante anuale de circa 5% în următorii doi ani, atât în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii, cât şi preţurile pentru locuinţe. Media de preţ pe metrul pătrat variază între 700 şi 800 de euro, cele mai căutate tipuri de locuinţe fiind apartamentele de două şi trei camere, în timp ce pe segmentele comerciale şi office se remarcă o uşoară creştere a numărului de cereri.

În ultima vreme auzim tot mai multe despre Oradea, spun cei de la bussinesmagazin.ro, care plasează municipiul din nord-vestul tarii în poziţia fruntaşă în topul oraşelor ce au atras fonduri europene şi care, prin investiţii de sute de milioane de euro în reabilitare şi dezvoltare, a atras atenţia investitorilor.

Distribuie informația
Alte știri