Fosta Policlinică Mare, viitor sediu al Consiliului Județean Bihor

Clădirea situată pe strada Republicii 35 , cunoscută orădenilor drept fosta Policlinică Mare, va deveni în maxim 4 ani sediul administrativ al Consiliului Județean Bihor. La finalizarea lucrărilor, estimate la 31 de milioane de lei, imobilul, aflat acum într-o stare avansată de degradare, va găzdui atât personalul din aparatul propriu, cât și o parte din cel al instituțiilor subordonate.

Potrivit arhitectului Cristian Pușcaș, la parter vor fi spațiile de relații cu publicul. Primului etaj va fi dedicat birourilor. La etajul doi va exista o sală mare pentru ședințele Consiliului Județean, iar la nivelul șarpantei s-a gândit o mansardă.

De miercuri, clădirea de pe Republicii 35 a devenit monument de categoria B”, a precizat Pușcaș. Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang spune că lucrările vor demara în acest an, iar in următorii patru ani sediul va fi gata și va putea fi folosit.

Distribuie informația
Alte știri