Gură de oxigen pentru vilele și pensiunile din stațiunea Băile Felix și Băile 1 Mai

260 de milioane de euro pot fi accesați de proprietarii de pensiuni din stațiunile de profil, pentru a-și dezvolta afacerile. Banii pot fi folosiți pentru lucrări de construcție, extindere sau reabilitare, achiziția de echipamente, mobilier sau aparatură medicală folosită în tratamente balneare.

130 de vile și pensiuni din stațiunea Băile Felix și Băile 1 Mai ar putea beneficia de fonduri. Proprietarii pot accesa până la 200.000 de euro pentru modernizări, cu condiția să investească și ei încă pe atât din buzunarul propriu. Programul oferă inclusiv plata salariilor pe 12 luni pentru fiecare nou angajat.

Specialiștii în accesarea de fonduri nerambursabile spun că programul are într-adevăr și minusuri. Perioada de sustenabilitate, de durabilitate a programului, este de 10 ani, iar beneficiarul trebuie să susțină această investiție timp de 10 ani, dacă nu, va trebui să returneze toți banii.

Distribuie informația
Alte știri