Înălţarea Domnului. Care este semnificaţia sărbătorii

Înălțarea Domnului In fiecare an, la 40 zile după Paște, creștinii sărbătoresc o zi importantă, și anume Înălțarea Domnului. Anul acesta, cade, joi, 17 mai.

Înălțarea Domnului, după cum ii spune chiar numele, semnifică ridicarea la cer a Mântuitorului Iisus Hristos de pe Muntele Măslinilor. Din acest loc, aflat în mijlocul Apostolilor săi, Le-a vorbit acestora despre cea de-a doua pogorâre a Sa pe pământ.

Sărbătoarea mai poartă denumirea și de Ispas, care ar fi fost personajul mitic ce a asistat la Înălțarea Domnului și la ridicarea sufletelor morților la Cer. De la Paști până la Ispas, oamenii se salută cu „Hristos a înviat!” și se răspunde cu „Adevarat c-a înviat!”, iar de astăzi si pană la Rusalii, se salută cu „Hristos s-a înaltat!” și se răspunde cu „Adevarat ca s-a inăltat!”.
În această zi, creștinii merg la biserică și se roagă pentru sănătatea lor și a familiei, dar și pentru a fi feriți de rele și pentru a avea noroc tot restul anului.

În tradiţia populară, în ziua praznicului este de bun augur ca ferestrele casei să fie împodobite de gospodine cu frunze de leuştean, o plantă care și-a căpătat renumele de protector împotriva pagubei şi a bolilor pe parcursul anului.

Foto: realitatea.net

Distribuie informația
Alte știri