Inca un pas pentru pietonala Aurel Lazar. A fost semnat contractul de proiectare si executie

La începutul acestei săptămâni s-a semnat contractul privind proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Amenajare și pavare pe strada Aurel Lazăr, Oradea, în vederea transformării acesteia în zonă pietonală”, care face parte din contractul de finanțare „Crearea unor trasee pietonale și îmbunătățirea transportului public de persoane în zona centrală a municipiului Oradea”, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4e – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, apelul de proiecte POR/406/4/1/Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință, Operațiunea B.

Strada Aurel Lazăr urmează să devină în cea mai mare parte pietonală, traficul auto fiind permis doar pentru riverani și pentru mașinile de intervenție. Proiectul prevede renunțarea la parcările existente pe parcursul străzii și alocarea de spațiu pentru o pistă de biciclete.

Strada Aurel Lazăr va beneficia de vegetație din abundență, urmând să fie plantați 23 de copaci de dimensiuni mari, care vor asigura umbră și oxigen. Proiectul cuprinde realizarea unui sistem de irigaţii automatizat și a unui sistem de iluminat arhitectural precum și reabilitarea rețelelor subterane termice, de apă și de canalizare, înainte de refacerea infrastructurii și îmbrăcăminții străzii, obiectiv principal al investiției.

Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție aferent proiectului de pietonalizare a străzii Aurel Lazăr este de 8.585.188,77 lei (fără TVA). Termenul contractual de proiectare este de 45 de zile, plus numărul de zile necesar obținerii avizelor, iar termenul de execuție a lucrărilor este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere. Conform estimărilor, lucrările vor demara în primăvara anului 2019.

Cheltuielile pentru reabilitarea rețelelor termice sunt încadrate ca și cheltuieli neeligibile în contractul de finanțare conform cerințelor POR 2014-2020.

Contractul a fost atribuit prin licitație deschisă către asocierea de firme formată din SC Gavella COM SRL (lider) – Porfido Ed Arte Consorzio Stabile – SC Proconsolutions SRL – SC Iriconstruct SRL, având ca subcontractanți firmele SC Cofido SRL, SC Global Proiect SRL, SC Igna Construct SRL, SC Mecatron SRL și SC Ritmoteh SRL.

Distribuie informația
Alte știri