Inca un pas. Proiectul Salii Polivalente a fost aprobat de comisia interministeriala

Comisia interministerială formată din reprezentanții ministerelor a avut pe ordinea de zi de luni, 28 noiembrie, studiul de fezabilitate pentru noua sală de sport polivalentă a municipiului Oradea. În urma prezentării oportunității realizării acestei investiții și a descrierii proiectului tehnic, comisia a avizat proiectul. Acest aviz reprezintă ultima etapă înaintea aprobării prin Hotărâre de Guvern a indicatorilor tehnico-economici.

,,În condițiile în care nu va exista niciun impediment, cel mai probabil aprobarea prin hotărâre de guvern ar urma să se facă în cursul lunii decembrie, după care Compania Națională de Investiții ar putea demara licitația pentru contractarea lucrărilor la sala de sport polivalentă, astfel ca în anul 2017 să poată începe lucrările de construcţie”, afirmă primarul Ilie Bolojan.

Terenul pentru sala de sport polivalentă este pus la dispoziţie de Primăria Oradea, amplasamentul fiind situat în imediata vecinătate a Campusului Universitar al Universităţii Oradea. Termenul pentru finalizarea investiţiei este de 2 ani de la începerea lucrărilor. Noua sală de sport polivalentă va avea o capacitate de 5000 locuri, din care 3600 în gradene fixe şi 1400 în gradene retractabile. Finanţarea se va realiza de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi de către Municipiul Oradea, în cadrul Programului naţional de construcţii de interes public şi social, subprogramul Săli de Sport. Valoarea totală a investiţiei este de 22.126.400 euro, din care 4.030.310 euro este partea din finanţare care revine Municipiului Oradea, restul fiind finanţat de către guvern.

Distribuie informația
Alte știri