Închisoare cu executare pentru fostul director al Colegiului Tehnic “Andrei Şaguna”. Câţi ani va sta după gratii Răzvan Vonea

Fostul director al Colegiului Tehnic Andrei Şaguna din Oradea, Răzvan Vonea, profesor în cadrul Colegiului Economic Partenie Cosma, a fost codamnat la închisoare cu executare de către magistraţii Curţii de Apel Oradea. În acelaşi dosar, profesoarele Verghelia Tiurbe şi Oana Secară, de la Universitatea din Oradea, au fost condamnate la închisoare cu suspendare

În urmă cu mai bine de doi ani, Răzvan Vonea a fost trimis în judecată fiind acuzat  de trafic de influenţă, luare de mită, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu în formă continuată şi dare de mită, pentru primirea unor sume de bani şi produse de la fosta juristă a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bihor, Ramona Bacter.

Orice pentru bani

Jurista ar fi dat bani şi produse pentru ca Vonea să intervină în favoarea surorii sale ca să promoveze un examen la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Oradea ori pentru a interveni ca anumiţi elevi să promoveze examenele la colegiul pe care îl conduce, chiar dacă aceştia nu frecventau cursurile şi nu susţineau teze ori examene în acest sens. Potrivit procurorilor, Vonea i-a oferit 5.000 de euro Ramonei Bacter pentru ca aceasta să „influenţeze” un funcţionar din Ministerul Educaţiei, astfel încât ea să fie numită preşedinte la un centru de examinare la bacalaureat.

Tot Vonea i-a dat 100 de euro profesoarei Verghelia Tiurbe, preşedinta unei comisii de la examenul de grad pentru ca o altă profesoară, Dora Lucia Negruţiu, să promoveze examenul de gradul I pe care urma să-l susţină după trei zile. De asemenea, unei alte preşedinte de Comisie de grad, Oana Secară, i-a dat 300 de lei în acelaşi scop.

De la catedră, în spatele gratiilor

Magistraţii Curţii de Apel Oradea au decis să-l condamne pe Răzvan Vonea la 3 ani şi 6 luni în regim de detenţie. Totodată, i s-a aplicat  pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, şi a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Cele două profesoare de la Universitatea Oradea, Verghelia Tiurbe şi Oana Secară, achitate în primă instanţă de către Tribunalul Bihor, au fost condamnate la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

sf:  crisana.ro

Distribuie informația
Alte știri