Înot senzorial la CSEI Cristal Oradea

Preşcolarii grupei DSM şi ai grupei speciale A, dar şi elevii clasei I DSM din cadrul CSEI Cristal Oradea, însoţiţi de cadrele didactice, părinţi şi studenţi voluntari, au desfăşurat o activitate de înot senzorial la piscina hotelului Maxim cu ocazia celebrării zilei Hellen Keller din cadrul săptămânii cu acelaşi nume.

Activitatea s-a desfăşurat sub forma unui înot senzorial, metodă de lucru însuşită în cadrul mobilităţii desfăşurate la şcoala parteneră Lakeside School din Welwyn Garden, Marea Britanie, în cadrul proiectului multilateral Erasmus+ Thinking Globaly, Learning Together. Presupune o serie de activităţi de explorare polisenzorială a obiectelor din mediul apropiat, activităţi ce sunt organizate tematic, de data aceasta tema centrală fiind anotimpul vara.

Scopul activităţii a fost explorarea senzorială şi motrică a lumii înconjurătoarea într-un mediu diferit (apa) în vederea formării conduitelor de orientare, cunoaştere şi adaptare la mediul ambiant, prin folosirea unor echipamente specifice pentru apă, baloane, pene, uleiuri volatile, surse de lumină, baloane, stropitori sau voal.

Zece copii au beneficiat de noua metodă de lucru, organizatorii (Dura Anca, Oprea Eva, Todea Stela, Vesa Ramona) fiind sprininiți de cadrele didcatice din cadrul CSEI Cristal (Copăcian Aurelia, Moţ Teodora, Boros Györgyi, Lakatos Gyöngyi, Pop Mariana, Merţan Anturia, Herman Szabolcs) și 15 voluntari, studenți la kinetoterapie din cadrul Universității Oradea.

Distribuie informația
Alte știri