Interzicerea amnistiei și a grațierii pentru infracțiuni de corupție și a adoptării de OUG în domeniul judiciar, temele referendumului

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut publice temele din scrisoarea către Parlament pentru cea de-a doua consultare a forului legislativ în legatură cu referendumul anunţat deja pentru 26 mai, odată cu euro-alegerile.

Prima: Interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție. Cea de-a doua: Interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe. Aceste două teme vor fi supuse consultării publice.

Cetățenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupție să li șteargă efectele condamnărilor și, totodată, dacă vor ca Guvernul să mai adopte ordonanțe de urgență în domenii sensibile precum legislația penală și organizarea sistemului judiciar.

„Ceea ce se întâmplă în actuala guvernare pesedistă este fără precedent! De mai bine de doi ani asistăm la un permanent asalt asupra justiției, purtat cu ordonanțe de urgență. Acest asalt, acest asalt al pesediștilor, a presupus întotdeauna evaluarea șanselor, pregătirea mijloacelor și căutarea momentului prielnic pentru a acționa, pervertind astfel și deturnând un mecanism constituțional pe care noi, societatea românească, trebuie să îl regândim. Societatea a obosit să urmărească dacă cei interesați și-au mai dat o ordonanță de urgență și trăiește cu teamă fiecare zi în care este anunțată ședință de Guvern, a cărei ordine de zi reală nu se cunoaște”, spune preşedintele Klaus Iohannis.